ÎMI DAU VOIE – Tabără pentru femei
Preţ curs
2.500 lei 2.100 lei
Descriere curs
Îmi dau voie
Această tabără este pentru femeile care simt că au uitat, pe drum, să-și dea voie.
O tabără de reflecție, reconectare cu corpul și joacă, în care nu e nevoie să demonstrezi nimic și nu trebuie să fii mai mult.
Doar să fii tu, exact așa cum ești.
Îmi dau voie:
– să respir mai lent
– să cobor din cap în corp
– să simt fără să explic
– să mă joc fără scop
– să tac fără vină
– să spun fără frică
Ce vom face în cadrul taberei:
Îmi dau voie să spun ce am nevoie.
În cadrul taberei, Gina Seria va susține un proces de clarificare și exprimare asertivă a nevoilor personale, în special a acelor nevoi pe care femeile au fost învățate să le amâne, să le minimizeze sau să le tacă. Lucrăm cu limbajul autentic, limitele sănătoase și curajul de a spune „am nevoie” fără vină.
Îmi dau voie să mă întâlnesc cu mine.
În cadrul taberei, Georgiana Damian va ghida un proces experiențial de reconectare cu sinele emoțional, cu accent pe siguranța relațională și pe întoarcerea în corp. Vom lucra cu exerciții de conștientizare, reflecție ghidată și procese de reglare emoțională care susțin capacitatea de a sta cu mine, așa cum sunt, fără presiunea de a mă schimba.
Îmi dau voie să mă joc și să râd.
În cadrul taberei, Ilioara Radu creează spațiul în care joaca devine limbaj de reconectare și destindere. Prin jocuri interactive și momente de entertainment, participantele sunt invitate să lase deoparte rolurile cotidiene și să reintre în energia spontană, vie, care apare atunci când nu mai este nevoie de control sau performanță.
Îmi dau voie să privesc anxietatea cu claritate.
Gina va ghida participantele în construirea unei hărți personale a anxietății, ca instrument de orientare internă: unde apare, ce formă ia și ce nevoie semnalează. Accentul este pe recâștigarea influenței personale și pe claritatea care apare atunci când anxietatea nu mai conduce singură.
Îmi dau voie să simt fără să mă grăbesc să repar.
Spațiul facilitat de Georgiana aduce în prim-plan relația cu emoțiile incommode precum tristețe, furie, frică, privite ca mesageri ai unor nevoi legitime. Vom crea contexte de siguranță în care emoțiile pot fi trăite, recunoscute și integrate (nu evitate sau corectate) cu blândețe, în ritm intern și capacitatea de a rămâne prezentă cu propria experiență.
Îmi dau voie să fiu în energie de grup.
Ilioara facilitează experiențe colective care susțin apropierea autentică dintre participante, într-un ritm natural și relaxat. Activitățile sunt construite astfel încât să spargă gheața, să reducă tensiunea inițială și să creeze un climat de siguranță, în care conexiunea apare firesc, prin prezență și interacțiune.
Îmi dau voie să ies din pilotul automat.
Gina va integra o perspectivă de neuroștiință aplicată, pentru a înțelege cum traseele neuronale formate în condiții de presiune și adaptare susțin funcționarea automată. Vom crea contexte de siguranță și încetinire care permit flexibilitate neuronală și oferă spațiul necesar pentru a-mi da voie să aleg diferit.
Îmi dau voie să-mi aud vocea interioară.
Georgiana, prin exerciții de lucru cu dialogul interior și cu părțile sinelui, va încuraja participantele să exploreze diferența dintre vocea critică, vocea adaptată și vocea autentică. Procesul urmărește recâștigarea clarității personale și a încrederii în propriile repere interne.
Îmi dau voie să mă bucur fără explicații.
Prin experiențe ludice atent create de Ilioara, fiecare moment devine o invitație la bucurie simplă și împărtășită. Râsul, mișcarea și dinamica de grup transformă rutina în experiență memorabilă și reactivează resursele de vitalitate, ușurință și apartenență.
👨👩👧👦 ÎMI DAU VOIE – Tabără pentru femei
😍 Locuri limitate
🕒 20 – 23 august, 2026
🏕 Valea Doftanei, jud. Prahova
Investiția
- 1 loc in camera twin/double – 2500 lei
- ocupare single – 2900 lei
Ai un cod de reducere? Și mai bine.
Costurile includ:
- cazare în camere individuale
- pensiune completă (8 mese)
- până la 15 ore de activități coordonate de mentori
- materiale folosite la activități
- vin și voie bună 🙂
- ciubăr
Transportul nu este inclus.
Îmi dau voie să mă aleg.
Întregul proces este construit ca o revenire la responsabilitatea blândă față de sine: ce simt, ce am nevoie, ce aleg, ca proces intern care se așază în timp, din contact real cu mine.
„Îmi dau voie” devine aici un act de prezență, o experiență de întoarcere în corp, în emoție, în relație, în sine.
Rezervă-ți locul în câțiva pași simpli:
- Alege numărul de participanți (în partea de sus a acestei pagini) și tipul cazării (single sau loc în twin/double)
- Alege fie modalitatea de plată (card sau transfer bancar) și beneficiezi de reducerea Early Bird dacă efectuezi plata până la 15 martie 2026.
- Comandă acum
* Diferența (inclusiv orice reducere comercială, dacă este cazul) se va plăti integral până la 01 iunie 2026.
După confirmarea rezervarii te vom contacta pentru restul detaliilor.


